Tradiții și locuri din Arad

Proiect finanțat de Centrul Cultural Județean Arad – Linia de finanțare Cultura Tradițională

Descriere proiect

Asociaţia EIVA din Arad implementează în perioada 20.06.-15.09.2016 proiectul „Tradiţii şi locuri din Arad” finanţat de Centrul Cultural Judeţean Arad.

Prin acest proiect ne dorim să reamintim de existența unor tradiții și obiceiuri străvechi care stau la baza identității noastre românești, care sunt reprezentative pentru noi și care au o importanță culturală deosebită.

În prezent, datorită evoluției, a dezvoltării, a modernizării și a influențelor străine societatea noastră tinde să dea uitării tradițiile și obiceiurile străvechi românești, iar odată cu uitarea va fi doar o chestiune de timp până când acestea vor înceta sa existe.

Fie că vorbim despre tradițiile românești de Paște și Crăciun, ceremonia căsătoriei, a botezului și a înmormântării, despre meșteșugurile cu specific românesc cum sunt olăritul, sculptura în lemn, apicultura, țesătoria sau despre porturile populare, acestea toate sunt prezente din ce în ce mai puțin în viața noastră și tindem încet încet să le dăm uitării.

Este datoria noastră să ne amintim și să păstrăm tradițiile și obiceiurile noastre străvechi care ne-au fost transmise din generație în generație, iar prin activitățile acestui proiect ne propunem să le amintim arădenilor de acestea, să le amintim de moștenirea culturală a strabunilor noștri și să împiedicăm instalarea uitării.

Există totdată o strânsă legătură între tradițiile și obiceiurile străvechi și lucrile şi monumentele istorice din județul nostru, acestea au la baza construirii lor evenimente istorice deosebite și fac parte din cultura și identitatea noastră de neam.

Interviurile cu persoane cunoscătoare ale tradițiilor și obiceiurilor străvechi și meșteșugari din Județul Arad și imaginile realizate în cadrul proiectului vor sta la baza realizării unui ghid în format letric și digital care va avea rolul de a aminti de existența acestor cutume, a monumentelor istorice din Județul nostru și a evenimentelor care au stat la baza construcției acestora.

A nu uita tradițiile stravechi, a datinilor și a obiceiurilor este esențial pentru suparaviețuirea unei societăți este esențual pentru menținerea identității noastre și a patrimoniului cultural intacte, iar prin acest proiect dorim reamintim și să promovăm menținerea acestor tradiții și obiceiuiri și mai mult decât orice să prevenim uitarea lor.

Actualizarea, păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor străvechi existente în județul Arad.

Conștientizarea populației din județul Arad cu privire la importanța păstrării tradițiilor, datinilor și obiceiurilor stravechi ca parte integrantă din identitatea culturală românească

Creșterea gradului de cunoaștere a tradițiilor, obiceiurilor, datinilor, monumentelor istorice și a locurilor reprezentative din Județul Arad de către societatea arădeană prin elaborarea și tipărirea ghidului intitulat ”Tradiții și locuri din Arad”.

Pentru a vizualiza ghidul urmați linkul de mai jos:

Tradiții și locuri din Arad

Related Projects

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

All rights reserved | EIVA.RO © 2022 | by AVATAR group

Log in with your credentials

Forgot your details?