Ateliere despre adicții, antreprenoriat social și implicare civică
Luna mai 2026 a fost una intensă în cadrul proiectului TINCOM – Strategii pentru dezvoltarea abilităților transversale ale tinerilor în era digitală, implementat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Asociația EIVA Arad, Asociația Milenium Center Arad și PREDICT CSD Consulting SRL. Tinerii din mai multe licee și colegii arădene au participat la o serie de ateliere interactive menite să le dezvolte competențele transversale și să-i sprijine în pregătirea pentru viața profesională și implicarea în comunitate.
Campanii de informare pentru prevenirea adicțiilor
Două ateliere dedicate prevenirii adicțiilor au avut loc la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad (4 mai) și la Liceul Tehnologic « Ion Creangă » Curtici (12 mai), reunind aproape 20 de tineri.
Discuțiile au abordat fenomenul adicției într-o manieră integrată, depășind imaginea clasică a dependențelor. Pe lângă consumul de substanțe (droguri, nicotină, alcool, dar și consumul excesiv de zahăr și produse ultraprocesate) participanții au explorat și adicțiile digitale (utilizarea excesivă a telefonului, dependența de rețele sociale, gaming compulsiv) și adicțiile comportamentale (cumpărături compulsive, mâncat emoțional, dependența de validare socială). Accentul a fost pus pe înțelegerea mecanismelor comune ale adicției, indiferent de forma pe care o ia.
Antreprenoriat social la Colegiul « Elena Ghiba Birta »
Pe 7 mai, 24 de elevi de la Colegiul Național « Elena Ghiba Birta » Arad au participat la un atelier de antreprenoriat social. Prin activități experiențiale, lucru în echipă, studii de caz și micro-proiecte, tinerii au învățat cum să identifice probleme reale din comunitate și cum să transforme ideile în inițiative cu impact social. Atelierul a stimulat autonomia, creativitatea și responsabilitatea civică a participanților.
Competențe sociale și civice la Colegiul « Vasile Goldiș »
Pe 14 mai, 9 elevi de la Colegiul Particular Vasile Goldiș Arad au luat parte la un atelier cultural-educativ axat pe competențe sociale și civice. Tinerii au explorat patrimoniul cultural local, au interacționat cu actori comunitari și au reflectat asupra rolului lor în societate, dezvoltându-și abilități precum comunicarea, colaborarea, empatia și gândirea critică.
Sprijin individualizat pentru tineri
În paralel cu atelierele de grup, luna mai a inclus și activități de consiliere individuală și orientare profesională, cu 7 tineri din grupul țintă beneficiind de sprijin personalizat. Au continuat totodată activitățile de identificare și înregistrare a tinerilor în vederea activării lor pe piața muncii.




