Astăzi, 26 februarie, experții partenerilor implicați în proiectul TINCOM s-au reunit într-o întâlnire de lucru organizată în cadrul inaugurării Centrului de Tineret al AJOFM Arad.
Pe lângă momentul oficial al inaugurării, întâlnirea a avut un caracter aplicat, fiind dedicată evaluării activităților desfășurate până în prezent și schimbului de feedback între parteneri. Discuțiile au vizat modul de implementare a intervențiilor precedente, provocările întâmpinate și ajustările necesare pentru perioada următoare.
Un punct central al agendei a fost sesiunea de instruire privind uniformizarea abordărilor în prelucrarea datelor din proiect. Experții au analizat procedurile existente și au stabilit pași comuni pentru colectarea, raportarea și centralizarea datelor, astfel încât activitatea tuturor partenerilor să fie coerentă și aliniată la cerințele de monitorizare și raportare.
Această întâlnire a consolidat colaborarea dintre organizații și a contribuit la clarificarea responsabilităților și a standardelor de lucru, într-un context în care calitatea intervențiilor și acuratețea datelor sunt esențiale pentru asigurarea unui impact consistent al proiectului.
Centrul de tineret din din Strada Călugăreni nr. 1A devine de azi un spațiu dedicat tinerilor și un punct de coordonare și colaborare între parteneri, susținând implementarea eficientă a activităților TINCOM la nivel local.




